In poezie se pot regasi elemente cunoscute,
de la Conachi pana la Eminescu, fara a-i anula organicilatea. Recursul
insistent la imagini din universul floral trece dincolo de poezie,
regasindu-se si in proza zamfiresciana. Contactul cu peisajul si cultura
din spatiul mediteranean stimuleaza ^i latura grava, meditativa a firii
poetului. In unele meditatii se regasesc elemente de recuzita si versul
amplu ce trimit la un Gr. Alexandrescu, dar si la versificatia antica
(De la Vil la Tusculana). In Pe Acropole, imaginea insingu-ratului
Partenon, strajuit de „luna tragica", il face pe poet sa se patrunda de
„durerea lumii", conslicnt de perisabilitatea a tot ce-i omenesc, cu
exceptia relativa a artei. Este o tema centrala a liricii zamfiresciene,
care nu ajunge insa la expresia disperarii. Sub vraja lunii si a
vestigiilor trecutului, poetul se refugiaza, pentru moment, in „timpul
clasic":
