în Rapsodii de toamnă, viaţa socială este prezentată printr-o alegorie. Se realizează permanente şi subtile personificări, prin care tipurile umane, cuvintele, gesturile, atitudinile omeneşti sunt puse pe seama florilor, gâzelor, păsărilor, pentru ca spiritul critic şi incisiv al autorului să nu rănească sensibilitatea socială. Astfel, la vestea venirii toamnei, salcâmul adoptă o atitudine plină de curaj: „Un salcâm privi spre munte / Mândru ca o flamură”, dar această atitudine este privită cu o undă de umor: „Solzii frunzelor mărunte / S-au sburlit pe-o ramură”. Coţofana joacă rolul unei femei, preocupată de comentarea veştilor: „Mai târziu, o coţofană /Fără ocupaţie /A adus o veste-n goană /Şi-a făcut senzaţie”.
