As vrea  un epitet,o comparatie,o repetitie si o metafora din poezia de mai jos;

De pe tavane-ntunecate,
Tacute lacrimi cad mereu
Si parca tot sporesc din greu,
Din mari izvoare departate.

Suvite tainice de apa
Spre pesteri drum de ani strabat
Intruna se preling si sapa
Tavanul subred si-nnoptat.

Dar dupa ani de recuperare
S-au inchegat coloane pline
Eterna boltii lacrimare,
In loc s-o surpe,-o sustine.

Tot astfel ,lacrimi nesecate
In suflete ne-au picurat,
Si de furtuni nenumarate
Viata noastra-a tremurat.

Un suflet  tanar ne strabate 
Si ne indeamna catre cer
Din suferinti abia-ndurate
Ne-am faurit armuri de fier