DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s.n., (B 1) s.n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost sărat foarte puţin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguţ, gingaş. Zâmbet dulce. ♢ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puţin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2.(Despre somn) Liniştit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acţiuni) Uşor, delicat, gingaş. 4. (Despre terenuri) Puţin înclinat, cu pantă redusă, uşor de urcat. 5. (Despre climă şi agenţi fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre fiinţe) Simpatic, plăcut la înfăţişare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înţelegător. ♦ Care procură mulţumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S.n.1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ♢ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii creştine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ♢ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproşa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioşilor creştini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I l) care se mănâncă. – Lat. dulcis.
