In mica dumbrava traiau mai multe vevertie. Impreuna duceau o viata linistita si netulburata de agitatia marelui oras. Ionel isi uitase umbrela si statea sub un pom sa se mai linisteasca un pic ploaia.
Curioasa o veverita se apropie de el.
- Hei, scumpa veverita ai plecat la plimbare pe ploaia asta? Uite, vrei niste alune ? Ionel bagase mana in buzunar si scoase vreo doue alune pe care i le intinsese veverite.
- Cu teama veverita se apropie, lua alunele si fugi.
Dupa cinci minute se intorsese. Impreuna cu ea mai erau doua mai mici.
- Sunt puii tai? Hai, sa ne imprietenim. Vino. nu-ti fie teama iti mai dau alune.
Veverita si puii sai au luat alunele si au disparut. Ploaia se oprise deja, asa ca Ionel a putut sa plece spre casa.
