In ciuda faptului ca exploratorii si marii calatori sunt oameni
lucizi si realisti, multi dintre ei au simtit o prezenta imateriala in timpul
calatoriilor lor. Marco Polo a fost primul care a descris acest lucru. In sec.
XIII el a traversat desertul Lop Nor in drum spre China si a povestit urmatoarele:
“Cand un om calatoreste noaptea calare prin acest desert si se intampla ceva,
care il opreste si il indeparteaza de tovarasii lui, se intampla sa auda
spirite discutand in asa fel incat acestea par tovarasii lui. Uneori chiar il
striga pe nume”. Alti exploratori au scris si ei despre acest sentiment. In
ciuda esecului calatoriei antarctice a lui Ernest Shackleton – nava lui s-a
sfaramat in gheturi – povestea scrisa a calatoriei a devenit faimoasa. T.S. Eliot
s-a inspirat din poveste si a scris “Tara pierduta”. Shackleton nota: “Stiu ca
in timpul acelui mars de 36 de ore peste munti si ghetari fara nume, de multe
ori mi se parea ca eram patru, nu trei oameni”. Exploratorul Steve Martin si
cei doi coechipieri chiar l-au facut pe “cel de-al patrulea om” un membru oficial
al grupului pe cand traversau Groenlanda! Chiar daca expeditia era formata doar
din trei oameni, ei l-au simtit pe al patrulea, care mergea pe partea stanga a grupului.
L-au numit Fletch si el chiar a aparut in in cartile ulterioare. “Era ca un fel
de gluma, dar avand un al patrulea membru cu noi, puteam sa dam vina mereu pe
Fletch!” a spus Martin. Desi ii simtea prezenta, Martin nu l-a vazut niciodata
pe Fletch. Nu se poate ca atatia exploratori sa fi mintit. Erau mintile lor
afectate de conditiile dure ale calatoriilor lor, sau ar putea exista o alta
explicatie, mai misterioasa?
