Era o dimineață frumoasă de primăvară.
Soarele scălda cerul într-o baie roșiatică, spumegândă. Acesta arunca cu nesaț vâjioase mănunchiuri de raze lucii, ce orbeau lumea pământeană și atrăgeau priviri duioase. Norii se înălțau falnici, domnind cu onorare pătura azurie a văzduhului. Tot acești nori, pufoșii, păreau că-l făuriți din spuma laptelui cel mai alb. Răcoreau cerul de un albastru oribitor, umbrind celestul și fanicul stăpân, soarele. Tot ei, își îmbibau de cu dimineață, lacrimile reci de argint, prăsărându-le sub formă de rouă.
Păsărelele se treziseră matinale, sculând întreg văzduhul cu armonioasele lor simfonii cântate în cor de pe umedele rămurele ale copacilor. Iar ei, copacii, cu coroanele lor verzi încununate cu muguri, nășteau tinere și crude frunzulițe.
Sper că te-am ajutat! :)
