In evul mediu, numarul stiutorilor de carte este foarte mic, si dupa epoca migratiilor, pentru ca 616f59g teva sute de ani, acestia se recruteaza aproape exclusiv din randul clericilor. Acestia stiu sa scrie, sa citeasca, sa vorbeasca in latina si detin prin aceasta monopolul asupra culturii scrise, care pana prin secolul XII are un caracter savant. Numarul lor este foarte mic, cateva procente din totalul populatiei, ei reprezentand o foarte subtire elita intelectuala.Majoritatea populatiei are acces la cultura prin intermediul transmiterii orale, fie a operelor de expresie latina si cu continut esential religios, fie a lucrarilor in limbile vernaculare (din secolele XI-XII). De aceea, este gresit a pune semnul egalitatii intre nestiutor de carte si necultivat. Intr-o lume in care lectura se face prioritar cu voce tare si are un caracter public (aceste caracteristici vor fi pastrate pana cel putin in secolele XVII-XVIII) multi oameni iau contact prin intermediul altora cu o serie de productii culturale. De exemplu, esentialul invataturii crestine este transmis oral, prin predicile preotilor si ale calugarilor, ceea ce ingaduie oamenilor medievali sa fie foarte bine familiarizati cu continutul Bibliei fara a o fi citit ei insisi vreodata. De asemenea, cantecele epice sau romanele cavaleresti, ca si poezia curteneasca au beneficiat in primul rand de o transmitere orala, care se adresa atat aristocratiei cat si celor de rand, uniti cu totii prin nestiinta de carte.
