Îl începe o frunză –cu glasul stins de sfială, cu obrajii dogorâţi- şoptindu-l:,, A fosst odat’!’’Dar şoapta îi sporeşte în freamăt răspândit prelung, şi frunzele, ‘mpreună, murmură întrebător :,, A fosst?De departe gânsacul hotărăşte :,, A fosssst...’’ Şi gâştele îl încuvinţează dând din cap:,, Da-da, da-da, da-da.’’Iar firele de iarbă alergând de-a valma, s-apleacă şi se roagă suspinând:,, sssspune...ssspune...’’Prunii, deşteptaţi din toropeala verii, deschid ochi vineţi, aiuriţi.Merele şi perele fug de prin aşternutul crengilor, zugrăvindu-şi chipurile colorate pe feţele frunzelor, ca să nu le bage nimeni în samă fuga.Dar vântul descoperă înşelăciunea şi, pornind în căutarea lor, se uită pe fereşti, le vede şi le cheamă prin horn.Gutuile îngălbemesc de spaimă, privind pe sora lor mai mare, Luna, care-a albit de groază pe marginea prăpastiei.Bostanii au cozi fudule, râd pe-nfundate de fratele lor, Soarele, că-i berbec.Nucii cu miros amar se-ntreabă de unde li s-a tras atâta mâhnire frunzelor şi, frământaţi de gânduri, creierii închişi în nuci se zbârcesc mohorât.Frunzele viei prind culori aprinse şi se clatină de beţie, că doar sunt mici, şi o boabă de poamă e damigeană de must pentru o frunzăPrin văzduh, vara a semănat, în mersul ei, zboruri de păsări, ca să nu-şi piardă calea la întors.Dar păsările s-au împrăştiat şi vara s-a rătăcit departe.Prin ierburi, prizăriţi greieri, doinesc tremurător bejania firavilor funigei, cosaşii cosesc zoriţi ţiuitul tăcerii; lăcustele, în salturi sprintene, se joacă de-a stelele căzătoare; broscoi cocliţi îngână, bleg, croncănitul ciorilor de zgură. Cra-craaa, cuac-cuac...Ţânţarii, aţâţaţi de frunzele roşii, le înţeapă, şi trupul toamnei tremură înfrigurat.Castanul sălbatec, nătâng de felul lui, se bucură că-i doldora de fructe, dar se ruşinează că-s zburlite fructele rotunde şi, mânios, le aruncă de pe el.Floarea-soarelui,îngrijorată de ropotul căderilor, s-apleacă la pământ, tot mai jos, şi trage cu urechea...Basmul e lung, dar trece pe nesimţite şi poposeşte în împărăţia lenei, pesemne, căci de la o vreme frunzele pică de somn, cerul picură...... Când te deştepţi, eşti cu capul în poala iernii care-şi toarce fuiorul de fulgi şi-ţi pare că de când lumea iarna îţi povesteşte basmul, căci de frunze nici urmă nu-i. Şi iarna-ţi povesteşte înainte basmul început de-o frunză, căci gura vetrei e gura iernii, şi gura vetrei- cu flăcări şi cu jar- îngână dogorind basmul de aur al Toamnei.
1 Selectati din text  operei figurile de stil  prin care universul vegetal si cel animal sunt asemanatoare cu   cel  al oamenilor
2. dati exemple  dee insusiri de sentimente  ori  de actiuni  omenesti  care  sunt  atribute plantelor, animalelor sau pasarilor !