E pustiu. Sarpele inoata in valurile uscate ale desertului, in timp ce soarele arzator ucide vieti in fiecare zi. Se aude un zgomot, de parca mii de crengi pletoase se aduna si se infrunta: care e mai rezistenta si care e mai laşă. Sunetul se intensifica. Sarpele fuge cu mare indemanare, insa tot nimic nu-l va opri sa indure iadul care se apropie incet de el. L-a prins dintr-o singura inghititura. Bietul sarpe este invartit de furtuna ca piuneza cu varf subtire, care tot se roteste fara incetare, gasindu-si un scop in viata. Fiecare graunte din desert este luat cu asalt. In scurt timp, se formeaza o avalansa, o mare uscata, care-ti taie pe loc rasuflarea. Se intinde, se mareste, omoara cu fiecare secunda vietatile ce-i stau in cale. Peste cateva minute, pleaca, isi cauta alte viitoare victime. E pustiu din nou. Soparlele, speriate, au iesit la iveala sa vada ce catastrofe a facut furtuna. Nu a mai ramas nimic, nici crengi, nici animale, doar un munte imens de nisip revarsate peste lume.
Furtuna iarasi a facut ravagii. Nu se opreste, bantuie deserturile aproape lipsite de viata, si nici nu va inceta. Asa se intampla mereu in desert, ori tu mergi inspre moarte - ori ea merge inspre tine...
