Poezia "Scrisoarea a III-a" de Mihai Eminescu reprezintă o operă deosebită a genului liric, care este marcată de temapatriotismului fals al contemporanilor în comparație cu cea a strămoșilor curajoși care s-au jerfit pentru a proteja țara, fapt ilustrat în partea I a poeziei, în care cu ajutorul procedeelor artistice este conturată o frescă istorică din timpul lui Mircea cel Bătrân.
Invocarea Bătăliei de la Nicopole accentuează admirația autorului pentru faptele de vitejie și patriotism sincer ale ostașilor mai ales prin replica lui Mircea cel Bătrân, plină de curaj și demnitate: "La Nicopole vazut-ai cate tabere s-au strans/Ca sa steie inainte-mi ca si zidul neinvins."
În contrast cu tăria și adevăratul patriotism al strămoșilor, Eminescu conturează în partea a II-a a poeziei tema centrală - falsul patriotism. Acesta le accentuează fără subtilități ipocrizia în versurile: "De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii/Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii…".
În încheierea poeziei, Eminescu îl invocă pe Vlad Țepeș, aducându-i parcă o rugă de izbăvire a poporului român din mâinile mișeilor: "Cum nu vii tu, Tepes doamne, ca punand mana pe ei ,/Sa-i imparti in doua cete: in smintiti si in misei,/Si in doua temniti large cu de-a sila sa-iaduni/Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni!".
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!
