Intr-un fel,mai ciudat ce-i drept ,este amuzant ca am ajuns să trăiesc o mică viață dar nu am aflat sensul acesteia.
Imi pun tot felul de întrebări , ce?de ce?dar cum?în ce sens?, și totusi ajung sa-mi răspund singură , din cărți ,din articole pe net sau din vorbele altora ,nu de alta doar ca așa am învățat să fac față ploii contemporane,înțelegi ?
Alteori ,doar am nevoie de un refugiu ,un loc fără întrebări -am ales natura - ,acel gen de loc în care să te simți precum vârful muntelui , stăpân peste ținut și totusi cel mai bun punct de analiză . As vrea sa-i țin locul...să privesc cerul superb și intelat fără să duc grija vieții,să am timp să o înțeleg. Maine n-am de unde să stiu unde ma voi afla ,nu stiu ce mi-a rezervat destinul . Trăiesc,respir,beneficiez de tot ce-i necesar și totusi ceva lipsește. Viața? Presupun ca este soarele zâmbitor și vesel , mereu acolo pentru mine și totusi atât de departe ,poate voi ajunge la el dar mult prea târziu.Am învățat ca soarele răsare si m-am convins după ce am văzut și dorința a crescut precum o floare,una dependentă de viață.
