Strofe de primăvară
Vezi soarele prin arbori? O inimă prin coaste ...
Azi ramurile albe de floare, par ciolane
dintr-un schelet.
Pădurea, învingătoare oaste,
ameninţă cu lăncii grădinile duşmane.
N-au fost în niciodată atîtea viorele
Ca liniştea din bruma albastru înnoptată,
şi-n ochii tăi undirea din bunurile rele
nu s-a ascuns asemeni, în cea din urmă dată?
Mă mîngîie tu, noapte, cu luna sînul rece.
Înfiorări cernite doreau din nou lumină
În nemişcarea vieţii prin care totul trece,
Cînd cerul e în suflet şi inima-n grădină.
