dă doamne să am idei dă doamne să am idei dă doamne
_____________________________________________________
O altă zi lungă și obositoare. Parcă nu se mai opresc. Apar una după alta la infinit, numai de dragul de a mă întrista. De ce nu se mai opresc? De ce tot apar? Sunt ca niște giganți care vin după mine, și mă doboară.
Totuși, în ciuda acestora, în ciuda tuturor acestor probleme, mă simt bine. Îmi revin cumva. Mereu, când se înserează, mă duc la geam, și admir momentul, trecerea dintre noapte și zi. Cum se poate ca un simplu peisaj să mă ajute atât de mult? Cum se poate ca un peisaj să mă curețe de toate gândurile rele, să mă facă să mă simt bine, să mă facă să mă încred că ziua de mâine va fi mai bună?
Pentru mulți, poate fi un simplu peisaj, dar pentru mine, este o binecuvântare.
Ah, iar am extenuat... încă un pic și apune ... să mă pregătesc.
Am ajuns la timp. Cerul era colorat în mov și galben, în zare formând o linie portocalie, unde se afla soarele. Acesta aluneca încet, lăsând loc lunii pline . Și norii s-au risipit.
Cum soarele se depărta din ce în ce mai tare,movul a început să absoarbă celelalte culori de pe cer. Se întuneca încet,încet. Aș vrea să nu se mai termine, să dureze veșnic.
Soarele s-a dus, războiul luminilor de mai devreme s-a încheiat. Totul acum e albastru închis și pașnic. Cel puțin până la răsărit. Sore și Lună, de ce vă tot certați, de ce nu puteți fi amândoi pe cer deodată?
Din păcate s-a terminat. Ne vedem mâine, apus drag ...
