Peisaj cu salcami
Pe coasta unui deal, aproape de padure, se inalta un palc de salcami.
Cu 6 ani in urma, copiii scolii noastre au plantat salcamii in acel loc, dar nu s-au prins chiar toti, unii s-au uscat.
Toamna peisajul devine trist, fiecare salcam pare suferind de frig si de indiferenta trecatorilor.
Chiar si colegi de-ai mei evita sa priveasca coasta dealului, unde primavara si vara ne intrecem in jocuri si nebunii.
Un coleg a spus o data ca salcamii sunt ca niste oameni bolnavi, scapati de la spital aproape dezbracati.
Eu am admirat salcamii pentru taria lor, mai ales atunci cand ei erau departe de splendoare aratata primavara.
Ce frumos miroase, primavara, floarea de salcam si ce fragilitate suava lasa spre fiecare trecator!
Vrabiile coboara lin pe ramurile acum uscate, se odihnesc un pic, apoi zboara mai departe.
Intr-o zi, cativa oameni, truditi de munca, au adunat crengi uscate , cazute pe pamant, si au aprins un foc mic sa se mai incalzeasca.
Salcamii parca se trezisera din somn, prin fumul subtire parea din nou fericiti.
