Pe la sfîrșitul unei toamne reci și tulburătoare, copacii dezgoliți și tainici îi dădeau rămas bun ultimei frunze, ce era gata să cadă pe pămîntul rece și ud.
Vîntul sufla cu ardoare încercînd să ia frunza melancolică. Deodată, frunza își dă drumul încet, lăsîndu-se pradă vîntului temeinic. Ea înconjură copacii, grădinile triste pînă pe parcursul drumului, ea fu dată jos de vînt. Pămîntul era rece ca gheața și foarte arțăgos.
Acea frunză, la venirea iernii, fu îmbrățișată călduros de fulgii buni și miloși care nu i-au făcut nici un rău.
