Era dimineaţă şi un soare proaspăt strălucea în aur peste clipocitul mării domole. La o milă de ţărm o barcă de pescari legase prietenie cu apa, iar chemarea pentru organizarea de dimineaţă a stolului în scopul obţinerii hranei plutea în aer pînă cînd a apărut un stol de o mie de pescăruşi care, prin şiretlicuri şi încăierări, încercau să obţină fărîmiturile de hrană. Începea o nouă zi plină de griji.