Răspuns :
Dorind să-l motiveze pe micul Goe să nu mai rămână repetent din nou, mama,
bunica şi mătuşa acestuia hotărăsc să-l ducă într-o excursie la Bucureşti cu
ocazia zilei naţionale care se sărbătorea pe 10 mai. În primele ore ale
dimineţii precizate, toate cele trei doamne împreună cu băiatul aşteptau trenul
spre Bucureşti pe peronul gării din oraşul lor. Goe era nerăbdător şi urâcios
şi se adresează urât bunicii sale care încearcă totuşi să-l împace în ciuda
comportamentului său.
Până la sosirea trenului cei patru poartă o discuţie în contradictoriu cu
privire la pronunţia cuvântul marinar. Discuţia porneşte de la observaţia
bunicii făcută la adresa costumului purtat de Goe. Aceasta pronunţă „marinel”,
mama o corectează spunând „marinal”, iar Goe le corectează într-o manieră
impertinentă pe ambele spunând că „se zice (…) mariner”.
La sosirea trenului cei patru se urcă şi în ciuda aglomeraţiei câţiva
tineri le oferă acestora locurile lor într-un compartiment. Goe refuză să stea
cu acestea şi rămâne pe coridor. La scurt timp acesta scoate capul pe
fereastră. Un bărbat îl avertizează că nu este voie să facă asta însă acesta îi
răspunde impertinent şi continuă să facă acelaşi lucru. Drept consecinţă
pălăria acestuia este luată de vânt, şi cu aceasta se pierd ci biletele celor
patru.
La sosirea controlorului doamnele încearcă să-i explice acestuia cum s-au
pierdut biletele însă nu reuşesc să-l înduplece. Conductorul insistă că o
amendă trebuie să fie plătită deoarece acestea călătoresc fără bilete. Datorită
situaţiei tensionate mama lui Goe îşi iese din fire şi îl trade pe acesta de o
mână certându-l. Bunica reacţionează şi încearcă să-i ia apărarea băiatului,
moment în care îl trage şi ea de cealaltă mână. Goe se dezechilibrează şi cade,
lovindu-se la nas.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!