Toamna incepea sa isi intre in drepturi. In aer plutea un iz de copt si vested.
Intr-o buna dimineata, tot parcul s-a transformat: verdele un pic ingalbenit de soare al copacilor varateci a fost inlocuit cu culori dintre cele mai felurite si nuante la fel de diverse: verde inhic, galben, auriu, ruginiu. Pe bolta soarele arunca sageti inca puternice, insa lumina capatase parca nuante aurii. Razele soarelui patrund prin coroanele copacilor si, printre crengi, lumina filtrata de frunzele multicolore capata si ea nuantele frunzelor.
Oglinda lacului se vedea doar pe alocuri, apa fiind acoperita de o patura multicolora de frunze cazute. Printre ele isi croia cu greu drum o ratusca marinie, zgribulita.
Pe pamant, printre frunze, se zaresc cu usurinta castanele maronii, coapte.
Deodata se intuneca si parcul se cufunda intr-un semi-intuneric misterios. Ploaia se porneste la inceput timid, cu stropi mici, incolori. Vantul rascoleste frunzele cazute si le inlantuie intr-un vartej multicolor. Mai tarziu, peste covorul de frunze straluceste pe alocuri, acolo unde ploaia si-a croit drum printre frunze, formand mici ochiuri de apa.
Norii gri se disipeaza insa repede si soarele apare din nou pe bolta, parca mai stralucitor ca inainte de ploaie. Acum, razele lui acopera cu blandete copacii, frunzele, pamantul si o lumina calda razbate din toate cele pe care le inconjoara.
