m-am sculat azi dimineata si mi-am amintit ca azi e ziua mea. M-am ridicat din pat si m-am dus la fereastra, aruncandu-mi ochii la covorul de zapada care acoperise intreg orasul tinandu-i parca de cald. Am ramas cu ochii adanciti in zapada imaculata, cand un ciocanit usor in usa ma trezi la realitate. Era mama care ma chema sa mananc vesnicele ei clatite cu Nutella. Am coborat la masa, mancand cu mintea pierduta in frumusetea zilei de azi. Imediat ce am terminat m-am imbracat gros si am iesit afara, propunandu-mi sa ma dau cu sania. Afara ningea cu fulgi mari ca de vata. Soarele zambea palid recunoscandu-si infrangerea in fata iernii.
Casa parintilor mei era asezata pe un deal nu prea mare, dar suficient cat sa ma distrez dandu-ma cu sania. M-am asezat pe ea si mi-am dat drumul la vale. Sania aluneca usor, parca zburand peste dealul alb, iar vantul imi imbujora obrajii ascunsi in fular.
