Scena în care Ion, amețit de fericire, îngenunchează și-și sărută pământul ca o ibovnică, ilustrează apoteoza iubirii sale pătimașe: "Acum stăpân al tuturor pământurilor, râvnea să le vază, să le mângâie ca pe niște ibovnice credincioase... [...] Apoi încet, cucernic, fără să-și dea seama, se lasă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzelecu voluptate de pământul ud".
