Versurile de mai sus reprezintă un monolog interior al unui eu liric ("stau", inversiunea verbului cu pronumele personal, persoana I, formă neaccentuată, "-mi") care este împăcat cu sine. Se observă o expresivitate a limbajului poetic aparte prin folosirea repetiției "stau sus", împletită cu o comparație "ca Dumnezeu" ce transferă in mod direct cititorului sentimentul de linişte interioară a poetului. Epitetul inversat "înaltului copac", inversiunea şi personificarea "trupu-mi se răsfață" întăresc mesajul poetic de pace interioară în strânsă legătură cu natura şi credința în Dumnezeu.
