În opinia mea, această poezie reprezintă o rugăminte a eului liric adresată timpului.
Toamna, anotimpul personificat căruia eul îi adresează rugămintea, reprezintă de fapt o formă a timpului care se scurge fără oprire. Astfel, trecerea timpului este transpusă liric prin intermediul acestui anotimp care face ca cerul sa nu mai fie senin, determină ingălbenirea funzelor, plecarea păsărilor călatoare în țări mai calde, hibernarea urșilor. Toate aceste elemente construiesc un tablou de toamnă tarzie, un anotimp care aduce întunericul prea devreme asupra lucrurilor, ființelor.
Eul liric adreseaza o rugăminte directă timpului, intruchipat în poezie de către anotimpul toamna. Așa cum, toamna pomii iși pierd culorile vii de peste primăvară și vară, tot așa eul liric simte ca trecerea timpului va avea efecte nedorite, va imbătrîni trupul și sufletul. Plăcerile vietii se vor pierde in negura bătraneții.
Eul liric nu se poate despărți de cer, aer curat, fructe, trilul ciocarliilor. Toate simțurile sunt implicate în această rugăminte: văz, auz, miros, simțul tactil, prin ,, sfașaiere”.
Finalul poeziei este un fel de resemnare, de conștientizare că, la un moment dat, ,,înserarea” se așterne peste tot ceea ce este viu pe pămant-natură și viețuitoare.
