In poezia ''Pastel'',de George Cosbuc,poetul ne transmite melancolia dragostei sale pentru natura,care cu ultimele ei puteri ne incanta ochiul si auzul,ca apoi,sa se scufunde intr-un somn adanc.
Sosirea iernii amorteste intreaga natura ca si oamenii ce par lipsiti de viata si pregatindu-se sa se protejeze de vremea innegurata ce va urma.Durerea naturii care plange intorcandu-se cu fata ''catr-apus'' este nemarginita.Hainele grele ale iernii sunt scaldate de focul care arde in soba,insa natura pluteste tacuta in sus,incercand sa se protejeze.
Si totusi,poetul transmite pe langa melancolie si acel sentiment de liniste,pace si repaus,constient fiind ca natura nu moare niciodata,ci doar adoarme intr-un somn adanc,ca apoi sa reinvie,incantandu-ne cu a ei frumusete.
