T;ara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat porunca sa te uit,
sa te sterg din minte c-un burete,
patria mea pusa la perete.
Si, ca-n anii nostri cei mai tristi,
iar sa ma prefac ca nu existi,
iar sa ma prefac ca nu pot plânge
si ca alta-i ruda mea de sânge.
T;ara mea de dincolo de Prut,
numai lacrima daca-ti mai este scut,
numai dorul te mai apara de rele,
tara trista-a Pruturilor mele.
Mi se-ngaduie si-acum, ca mai-nainte,
sa bocesc cu câteva cuvinte.
Trec pe strada, necajit, si-mi zic:
of, mai bine mut – decât peltic!
Iar, scripturile gândite de strabuni
mi se zice c-ar fi pline de minciuni
si ca viitorul meu a si trecut,
tara mea de dincolo de Prut.
Tara mea de dincolo de Prut,
am sa-ncerc, daca-am sa pot sa uit;
si, cum scriu la carte-naintasii,
am sa încerc ca sa-mi iubesc vrajmasii.
Dara dincolo de moarte, tara-a mea,
nu ma parasi, nu ma lasa −
când chema-ma-va la Dânsul, Dumnezeu,
te implor sa spui ca sunt al tau.
Tara mea de dincolo de Prut,
mi s-a dat porunca sa te uit.
...Dar de-o fi sa mi te uit, suflet al meu,
uite-ma pre mine Dumnezeu!
