Teoretic, o societate ideală ar fi una în care toţi oamenii ar grăi doar adevărul, ar face doar bine, şi ar iubi şi proteja lucrurile frumoase. O societate ideală ar fi una care ar fi clădită în baza valorilor de adevăr, bine şi frumos, şi în care oamenii ar ţine cont de toate aceste valori în luarea deciziilor din viaţa lor. Într-o asemenea societate, minciuna, răul şi urîtul nu şi-ar avea locul.
Există însă o problemă gravă, chiar fundamentală, cu această societate "ideală". Faptul că ea, în practică, nu este posibilă. Am fost educaţi, şi mereu am crezut că valorile de adevăr, bine şi frumos merg mână în mână. Însă recent, la o reflecţie asupra acestor valori, mi-am dat seama că ele, nu doar nu merg împreună, ci chiar, în majoritatea cazurilor, sunt antagonice.
Spre exemplu, relaţia dintre adevăr şi bine. O lungă perioadă am crezut că binele apare din implementarea în realitate a adevărului. Însă nu e aşa. A spune adevărul nu înseamnă automat că tu faci un bine. Ba chiar, mult prea deseori, tu faci un lucru rău. Blaise Pascal spunea: "Dacă toţi oamenii ar şti ce vorbesc alţii despre ei, nu ar mai exista nici patru prieteni în lume". Eu aş reformula acest citat chiar mai dur: "Dacă toţi oamenii ar şti adevărul despre ceea ce gândesc şi vorbesc alţi oameni despre ei, nu ar exista nici măcar 2 prieteni în lume". Nu demonstrez ideea.
