La marginea satului, printre furtunile de praf făcute de căruțe, un copil micut, dar foarte săltăreț a venit chiar în față mea spunandu-mi:
- Dar vasăzică, tu cine mai ești?
- Eu sunt ( numele tău) și de-abea m-am mutat aici.
- Adică tu nu ști pe nimeni din sat? Dacă nu, te pot împrieteni cu orice copil de aici. Apropo, eu sunt Ion, dar toți îmi zic Nica.
-Sunt încântata de cunostinta! Și da, chiar aș vrea să cunosc câțiva copii.
- Atunci, să pornim!
De atunci cunosc toți oamenii din sat, datorită lui Nica. El a devenit cel mai bun prieten al meu. Când ne intalnim, începem să spunem toate poznele făcute în ziua respectivă.
Mamele și tații noștri se înțeleg minunat. Câteodată noi îi invităm la o masă regească pentru a ne cunoaște din ce în ce mai bine.
Nica e un copil minunat, dar nu perfect. De aceea îmi place de el.
