Iarna era în recesiune. Țurțurii au renunțat să mai apară la streșini. O zi perfectă pentru o excursie la bunici. 200 de km ne despărțeau. Mi-am aranjat totull în geanta, lectura obligatorie și smartphone-ul erau gata. Trecusem de jumătatea drumului și am ajuns într-o zonă împădurită. Era încă ziua afară, dar copacii taiau orice rază de lumină care încerca să ajungă la sol. Mașina a frânat brusc. Am ieșit din mașină să văd cauza.
La nici 50 de cm în față era un ghemotoc de pene. L-am luat în brațe. Era un pui de bufniță. Avea ochii mari și expresivi, un pic pierduți. Mașina l-a speriat. Avea aripă bolnavă. L-am luat în mașină la cald și ne-am continuat drumul. I-am dat un nume, Marsy. Am asumat că era femelă. Am hrănit-o cu bucăți mici de carne. Apetitul ei pantagruelic o ajuta să treacă peste durerea din aripă. M-am jucat cu Marsy, tot timpul cât am stat la bunica. Ea îmi mușca degetele în joacă. Am devenit prieteni buni. Între timp a trecut week-endul. Am fost cu Marsy la veterinar. El i-a tratat aripa. Marsy a mai stat cu noi o săptămână, apoi tata a plecat în pădure și a lăsat-o în locul unde am găsit-o. Îmi lipsesc spiritul ludic, privirea expresivă, chiar și zgârieturile și ciupiturile lui Marsy.
