Între secolele III-VII a avut loc o răcire climatică ce a modificat
radical vegetația. În nordul Europei, grâul nu mai era cultivat în
condițiile predominării pădurilor și mlaștinilor. Terenurile cultivate
erau tot mai puține în raport cu spațiile naturale. O mare parte din
suprafață Europei era dominată de păduri, însă străpunse de drumuri,
poieni în care erau instalate sate. Negustorii le traversau pentru a
cumpără lemn sau vânat. Vechile orașe romane au fost abandonate și
invadate de pădure sau au devenit spațiu necultivat. Alte așezări romane
au fost reocupate, oferind adăpost. După o peroada de ameliorare
economică și socială, odată cu decăderea imperiului carolingian, din
secolul IX, stabilitatea europeană dispare din nou. Invaziile
vikingilor, arabilor și maghiarilor distrug progresele lente. Vikingii
ce au provocat distrugeri, au furat metalele prețioase păstrate în
biserici și le-au transformat în monede, intensificându-se schimburile
comerciale. Ultimele invazii au dus la apariția castelelor înstărite, la
început din lemn, apoi din piatră, acestea devenind instrumente de
putere ale seniorilor locali. În Italia, are loc fenomenul
"incastellamento", locuințele țăranilor fiind adunate în interiorul unei
fortificații. Statele europene își vor reveni economic abia din
secolele X-XI.
