Răspuns :
Moise se naşte într-un moment de cumpănă al istoriei lui Israel. Faraonul aflat acum la domnie exploata poporul evreu la maximum, forţându-i pe israeliţi la munci grele, înrobindu-i şi, pentru a stopa înmulţirea lor, hotărăşte să ucidă orice nou-născut de parte bărbătească.
Dumnezeu rânduieşte lui Moise o naştere cu bogate semnificaţii simbolice. Încă din primele zile ale vieţii sale, se întipăresc în fiinţa lui măreţele momente pe care întregul popor al lui Israel avea să le treacă prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu. El va intra în apă, pus de mama sa din frică pentru viaţa copilului, într-un coş care plutea printre trestii aproape de malurile Nilului, şi va ieşi apoi din ea, trimitere la apele primordiale din vremurile de început ale creării lumii, la potopul din timpul lui Noe, la trecerea prin Marea Roşie de mai apoi, sau la Botezul Mântuitorului Iisus Hristos, punct de plecare al botezului creştin.

Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Religie. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!