Ultimul om de pe pamant
Copilul mergea apasat cu privirea atintita in pamant.Parea ca nu este constient de pasii pe care ii face, adesea impiedicandu-se de cate o bordura sau o ramura trantita la pamant de furtuna ce avusese loc cu o noapte inainte.Continua sa mearga fara sa bage de seama vitrinele sparte ale magazinelor, masinile abandonate in mijlocul strazii, sau cainii care parca se inmultisera peste noapte si acum umblau in voie peste tot.Desi parea constient de haosul din jurul lui, se comporta la fel cum o facuse cu o zi in urma cand pentru prima oara vizitase muzeul orasului.
Se oprise in fata unei statui si incepu sa planga.Se simtea vinovat pentru soarta orasului si probabil pentru soarta intregii lumi.In urma cu o zi era atat de sigur ca dorintele sunt facute tocmai pentru a nu se indeplini niciodata.Amintirea micii sale excursii la muzeu cu clasa si gasirea acelei pietre intr-un cufar vechi ii staruiau si acum in minte.Stia ca piatra aceea blestemata, si mai presus de toate chiar el, erau de vina pentru haosul din jur.Mereu se visase singur pe Pamant, capabil sa faca tot ce dorea si sa manance orice fruct din orice copac.Acum dorinta sa cea mare devenise nimic altceva decat cel mai groaznic cosmar in care aflase vreodata.Stia ca trebuia sa faca ceva pentru a-si aduce inapoi prietenii si familia a caror absenta era din ce in ce mai chinuitoare.Incerca sa-si aminteasca ce s-a intamplat cu piatra aceea ciudata.Fragmente de imagini ii strabatura minte si incepu agitat sa se caute prin buzunare.Scoase la lumina un obiect ce parea a fi o bucata de roca vulcanica.Era de un rosu stins,care dadea senzatia de caldura inabusitoare.Orice ar fi fost acel obiect , era sigur ca nu mai trebuia sa stea prea mult pe ganduri si sa faca ceva in privinta lui.
Incepu sa alerge in directia din care venise.Prin ochii lui lumea parea acum un urias pustiu.Ciorile isi revendicau acest taram cu brutalitatea cu care oamenii au ridicat blocuri de piatra in locul in care odata cresteau arbori salbatici.In acest peisaj, muzeul orasului incoronat de un cerc de nori negrii parea un castel apocaliptic.Copilul se opri in fata usii mari de fier si respira adanc.Apasa cu putere manerul metalic si intra in cladirea slab luminata de niste candele vechi.Urca in graba scarile subrede in forma de spirala care duceau parca in cer.Incerca sa isi reaminteasca fiecare pas pe care il facuse ieri , cu mana strans inclestata in jurul pietrei.In scurt timp se gasi intr-o sala mare plina de roci si de pietre pretioase.In mijlocul tuturor trona un cufar de lemn negru pe care era inscris un mesaj cu litere nemaivazute.Ridica capacul cu grija si potrivi piatra in mijloc.Simti o caldura puternica care ii cuprinse intreg corpul si inchise ochii.
Mergea leganat pe trotuar bucurandu-se de razele soarelui care ii mangaiau chipul.Oamenii continuau sa treaca pe langa el grabiti.Dupa foarte mult timp,simti dorinta puternica sa isi stranga in brate parintii si sa le arate ceea ce parea a fi un bilet compostat de muzeu.
