A fost odata, surată cu capra cu 3 iezi, o căpriță care avea un singur ied,unicul ei înger.
Într-o zi, aproape de miezul verii, când râzboinicul de aur arunca puternic cu sulițele lui de foc, acel ied stătea lânga mama sa, care fiind ostenită dormea dusă, o porni prin desișul pădurii pentru a da de puțină răcoare.
Trecu o oră,trecură două iară capra se trezi.Se uită in stânga și-n dreapta...nicăieri! Iedul ei parcă intră-n pământ.Începu capra a plânge. Șiroaie de lacrimi cristaline ii curgeau pe față.
Iedul ajunse departe-departe, in mijlocul acelui codru, unde zburda nepăsător, uimit de iarba grasă si verde.
Ajuns într-un luminiș, doi ochi scânteietori il priveau. Frica ii ingheță oasele. Acea fiară, care se dovedi un lup, se apropie cu pași apăsați si era gata-gata să sară și să-l sfâșie pe bietul ied când ....Poc! Vânătorul il impușcă drept în cap iar acel lup căzu lat.
Iedul uimit o luă la sănătoasa și-și învăță lecția. Din acea zi, după ce-și găsi mama, nu o mai părăsea fără știința acestea.
