Răspuns :
Bună. Vreau să vă spun despre cum am început eu să citesc, de fapt, de cum a început să îmi placă să citesc. Păi... nu m-aș fii gândit niciodată că eu voi sta vreodată cu cartea în față și voi citii. Eu eram "moartă" ca să spun așa după computer și telefon. Telefonul era cu mine peste tot, bineînțeles că citeam, dar citeam mesaje pe care mi le trimitea colega mea sau diferiți prieteni.
Într-o zi, ieșeam de la școală și eram cu telefonul în mână, mergeam și în același timp vorbeam prin mesaje cu un prieten. Nu știu cum am reușit și am dat peste un copilaș, l-am călcat pe picior. La prima vedere părea un copil normal, dar, nu mă privea, nu înțelegeam de ce, așa că mi-am cerut scuze pentru incident și l-am întrebat de ce nu se uită la mine. El îmi răspunse cam așa : " nu e nimic, nu mă doare... păi eu aș vrea să te văd, dar din păcate nu pot, m-am născut orb" . I-am răspuns cu lacrimi în ochi " îmi pare rău pentru tine, vrei să te duc la părinții tăi? " . Băiețelul, îmi mai dă o veste proastă, îmi spune că nu are părinți. În acel moment nu știam ce să mai fac, unde să îl duc sau ce să îi mai spun.
Am început să îi spun că mă grăbesc să plec, pentru a nu mă auzi că plâng sau că îmi pare rău pentru el. El m-a prins de mână, nu știu cum a reușit, și mi-a spus în felul următor : "te rog din suflet, citește-mi ceva din cartea pe care ți-o voi da, am auzit că e foarte interesantă, dar după cum vezi eu nu am cum să o citesc" . Mie, după cum v-am spus, urăsc să citesc, nu mă văd niciodată stând în fața unei cărți și citind-o, indiferent că e pentru mine sau pentru altcineva. am încercat să-i explic că mă grăbesc, că nu mai am timp, dar el nu înțelegea, își dorea nespus de mult să afle despre acea carte. Ne-am așezat pe o băncuță de lângă școală și am început să citesc . Era o carte despre lecții de viață, pot spune că mi-a plăcut, și cu siguranță i-a plăcut și lui. Mi-a mulțumit enorm pentru că i-am citit cartea. Apoi a plecat, l-am oprit, și i-am zis: " Tu ai vrea să poți să citești?" mi-a răspuns: "Dacă aș putea vedea, aș citii toată biblioteca, pentru mine este un dar cartea, pe care îl poți primii iar și iar , fără să te plictisești. Mulțumește-i lui Dumnezeu că poți vedea". În acel moment mi-am dat seama de multe lucruri, iar acea zi m-a marcat pe viață.
Din ziua aceea, eu citesc aproape în fiecare zi câte o poveste, orice, și cu asta pot să spun că mi-am îmbogățit vocabularul, și nu doar atât, din acele cărți am învățat multe lucruri. Am învățat că trebuie să apreciez ceea ce am. Și așa aș început eu să citesc.
Într-o zi, ieșeam de la școală și eram cu telefonul în mână, mergeam și în același timp vorbeam prin mesaje cu un prieten. Nu știu cum am reușit și am dat peste un copilaș, l-am călcat pe picior. La prima vedere părea un copil normal, dar, nu mă privea, nu înțelegeam de ce, așa că mi-am cerut scuze pentru incident și l-am întrebat de ce nu se uită la mine. El îmi răspunse cam așa : " nu e nimic, nu mă doare... păi eu aș vrea să te văd, dar din păcate nu pot, m-am născut orb" . I-am răspuns cu lacrimi în ochi " îmi pare rău pentru tine, vrei să te duc la părinții tăi? " . Băiețelul, îmi mai dă o veste proastă, îmi spune că nu are părinți. În acel moment nu știam ce să mai fac, unde să îl duc sau ce să îi mai spun.
Am început să îi spun că mă grăbesc să plec, pentru a nu mă auzi că plâng sau că îmi pare rău pentru el. El m-a prins de mână, nu știu cum a reușit, și mi-a spus în felul următor : "te rog din suflet, citește-mi ceva din cartea pe care ți-o voi da, am auzit că e foarte interesantă, dar după cum vezi eu nu am cum să o citesc" . Mie, după cum v-am spus, urăsc să citesc, nu mă văd niciodată stând în fața unei cărți și citind-o, indiferent că e pentru mine sau pentru altcineva. am încercat să-i explic că mă grăbesc, că nu mai am timp, dar el nu înțelegea, își dorea nespus de mult să afle despre acea carte. Ne-am așezat pe o băncuță de lângă școală și am început să citesc . Era o carte despre lecții de viață, pot spune că mi-a plăcut, și cu siguranță i-a plăcut și lui. Mi-a mulțumit enorm pentru că i-am citit cartea. Apoi a plecat, l-am oprit, și i-am zis: " Tu ai vrea să poți să citești?" mi-a răspuns: "Dacă aș putea vedea, aș citii toată biblioteca, pentru mine este un dar cartea, pe care îl poți primii iar și iar , fără să te plictisești. Mulțumește-i lui Dumnezeu că poți vedea". În acel moment mi-am dat seama de multe lucruri, iar acea zi m-a marcat pe viață.
Din ziua aceea, eu citesc aproape în fiecare zi câte o poveste, orice, și cu asta pot să spun că mi-am îmbogățit vocabularul, și nu doar atât, din acele cărți am învățat multe lucruri. Am învățat că trebuie să apreciez ceea ce am. Și așa aș început eu să citesc.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!