Răspuns :
● Să ne reamintim:
• PREDICATUL NOMINAL atribuie subiectului o identitate sau o însușire și arată cine este, cum este sau ce este subiectul.
• Predicatul nominal este alcătuit din VERB COPULATIV și NUME PREDICATIV.
• VERBELE COPULATIVE SUNT:
1.) a fi, când nu are sensurile de a exista, a se găsi, a trăi, a se duce, a se afla etc;
2.) a deveni;
3.) a ieși, a ajunge, a se face, când pot fi înlocuite cu "a deveni";
4.) a se preface, când nu are sensul de a se transforma;
5.) a însemna, când nu are sensul de "a nota";
6.) a se naște, când nu are sensul de "a veni pe lume";
etc
● Identificarea predicatelor nominale din enunțurile de mai jos și precizeazarea părților de vorbire prin care sunt exprimate:
1.) Vărul meu este acela.
• este acela - f.s predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a fi" și numele predicativ "acela", exprimat prin pronume demonstativ;
2.) Toată lumea a fost contra fumatului, cu excepția vecinului de la doi.
• a fost contra fumatului - f.s. predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a fi" și numele predicativ "contra fumatului", exprimat prin substantiv însoțit de prepoziția "contra" specifică genitivului;
3.) Toți au fost împotriva primului.
• au fost împotriva primului - f.s. predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a fi" și numele predicativ "împotriva primului", exprimat prin numeral ordinal însoțit de prepoziția genitivului -"împotriva";
4.) Cadourile sunt de la tuscinci.
• sunt de la tuscinci - f.s. predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a fi" și numele predicativ " de la tuscinci", exprimat prin numeral colectiv însoțit de prepoziția acuzativului - "de la";
5.) Gândul său este de a merge la un liceu bun.
• este de a merge - f.s. predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a fi" și numele predicativ " de a merge", exprimat prin verbul la modul infinitiv "a merge", însoțit de prepozitia acuzativului "de";
6.) A reuși înseamnă a munci zilnic.
• înseamnă a munci - f.s. predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a însemna" și numele predicativ "a munci", exprimat prin verbul la modul infinitiv;
7.) Ideea lui era de a o lua la sănătoasă.
• era de a lua la sănătoasa - f.s. predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a fi" și numele predicativ "de a o lua la sănătoasă ", exprimat prin locuțiune verbală;
8.Este rău că nu participați la concurs.
• este rău - f.s. predicat nominal exprimat prin expresie verbală impersonală, numele predicativ fiind exprimat prin adverb de mod;
9.) E vai de cine nu învață.
• e vai - f.s. predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a fi" și numele predicativ "vai", exprimat prin interjecție;
10.) Nu știu pentru cine este floarea.
• pentru cine este - f.s. predicat nominal alcătuit din verbul copulativ "a fi" și numele predicativ "pentru cine", exprimat prin pronume relativ însoțit de prepoziția acuzativului.
Vă mulțumim pentru vizita pe platforma noastră dedicată Limba română. Sperăm că informațiile prezentate v-au fost utile. Dacă aveți întrebări sau aveți nevoie de suport suplimentar, nu ezitați să ne contactați. Așteptăm cu entuziasm să reveniți și vă invităm să ne adăugați la lista de favorite!