Portretul craiului este realizat de catre poet prin versuri care denota umorul şi ironia. Astfel il descrie ca pe un autentic "socru mare": "Iatã craiul, socru mare", stand intr-un scaun somptuos: "rezemat în jilt cu spatã", cu coroana pe cap si cu barba fosrte ingrijita: "El pe capu-i poartã mitrã şi-i cu barba pieptãnatã". Desi este o nunta, unde toti trebuie sa se bucure si sa se destinda, craiul este descris stând "Tapãn, drept, cu schiptru-n mânã, şede-n perine de puf", plin de importanta, deoarece nu a renunta nici macar acum la sceptrul lui. Insa nici el nu este scutit de emotia momentului deoarece il trec naduselile din care cauza ii dau tarcoale musculitele, fiind aparat de "pagii" lui: "Si cu crengi îl apãr pagii de muscuţe şi zãduf...". Punctele suspensie de la sfasitul versului vine si intareste ironia fina cu care este caracterizat de poet.
