Pe când întunericul
se lupta cu lumina şi voia să-i ia locul,un lup flămând veni
,trântindu-se pe labe,până lângă staul.Acolo stătu puţin şi se uită prin
gard la oi şi la miei,gândindu-se cum ar putea sări înăuntru,fără să
fie simţit de cineva.Un miel,dintre cei ce se jucau,văzu prin gard
strălucind ceva,ca două lumânări aprinse.El se apropie de locul acela,ca
să afle ce-i acolo.Atunci,lupul îi spune încet şi cu blândeţe:-Bună
seara,voinice!Apropie-te!Nu te teme;eu sunt un prieten al
vostru.-Mulţumesc dumitale!Nu te cunosc.Ce cauţi?-O,doamne!...mai
apropie-te,căci nu prea aud bine şi nu pot vorbi tare.Sunt slab şi am
nevoie de ajutor...-Ei bine,iată-mă-s lângă gard;cine esti şi ce
voieşti?-Eu mă numesc lup şi aş voi să pasc puţină iarbă verde.Du-mă,te
rog,unde-a fi iarba amestecată cu trifoi, că mult îmi place!-A!Tu eşti
lup şi mănânci carne,nu iarbă verde cum zici!-Ba!...Mă jur pe părul
meu,nu mănânc defel carne!Vino cu mine şi-om paşte împreună ...O!cât îmi
eşti de drag!Ce frumuşel şi drăguţ mai eşti!Vino mai iute,iacă...eu
sunt gata să te îmbrăţişez!-Ba nu,iaca,mă strigă mama şi trebuie să mă
duc!-Ce fel?Vino doar să te sărut şi te-i duce.Neînţeleptul miel ieşi
,dar ....înţelegeţi cum l-a îmbrăţişat şi sărutat lupul...Mielul de-abia
putu zbiera puţin...şi sărmana lui mamă,trezindu-se atunci,rămase
înmărmurită când îl văzu în gura lupului. Sper ca te-am ajutat!
