Era odata o fetita cu pielea alba ca laptele. Ea statea pe scari mangaind cainele ei care avea blanita neagra si un bot catifelat. Afara era o ploaie groaznica, iar viscolul gemea cu putere, si picurii de ploaie cadeau cu furie. Fetita fugi in camera mamei ei ssi se aseza langa ea pe pat. Mama ei era bolnava, iar albetea parului trada faptul ca a trecut de varsta de 40 ani. Doctorul ii recomanda niste ceai de ierburi salbatice si chimbir salbatic. Trupul ei era parca zdrobit de obosseala. Ca sa ii mai aline suferinta, fetita ii canta cu un glas ca de inger. Lucrul acesta o facu pe mama sa zambeasca. Ii placea sa o auda pee fetita ei cantand. Asa si-au petrecut cele doua restul dupa-amiezii. A doua zi, ca prin minune, mama feteei se insanatosii si fata avea cu cine sta dde vorba ssi cu cine sa cante.
