Cugetare ...
Dacă ar fi să aleg un moment determinant în aşezarea mea pe foaie mi-ar fi greu pentru că n-am puterea să identific momentul. Dacă aş lăsa gândul: de când mă ştiu m-am jucat cu zicerea cuvintelor şi caligrafierea lor, aş părea de-a dreptul infatuată, Şi de asta nu lua în seamă ce-am scris mai înainte, că nici pe departe nu mi-s aşa.
Ce pot să spun dintr-o rostire e că momentul scrierii, pentru mine, e mereu nou, deoarece orice aşezare de gând în cuvânt înseamnă o parte clară din a mea fiinţă şi sunt ochi de trăire, faptă, amintire şi dor.
De când mă ştiu mi-a făcut plăcere să las pe foaia imaculată trăirea mea ce nu o puteam oferi altcuiva. Era siguranţa pactului dintre mine şi nevinovăţia filei. era albă, gata să-mi permite să aştern taina mea, cuvântul meu. frumos, urât, rânduit în formă împerfectă.
Deşi sunt ochi de vâltoare am multe, multe de descoperit prin cuvântul scris de oameni, oameni ce au lăsat foarte bine rostuite a lor gânduri. Mă minunez de ce pot găsi. Uneori am sentimentul că mă identific cu-al lor gând, alteori mă cutremur câte taine-mi sunt în aşteptare doar să vreau să am timp.
Toate acestea le-am lăsat deoarece o scriere bună. o compunere trebuie să aibă şi trăire, dar şi haina sa rânduită prin cuvânt.
Citind descoperi şi te descoperi ca un mic ziditor de cuvânt, pornind în zidirea ta de primă compunere sau de joacă-n cuvânt.
