domeniu ce un vasal căpăta cu anumite îndatoriri dela suzeranul său.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner
*féud n., pl. e și urĭ (mlat. féudum, it. féudo, fr. fief, d. vgerm. fehu, ngerm. vieh, turmă, vită). Domeniŭ pe care un vasal, în schimbu unor obligațiunĭ, îl obținea de la suzeranul [!] luĭ. (La început era viager, ĭar după moartea luĭ Carol cel Mare rămase definitiv ereditar, ca și alodiu). V. ocină.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner
FEÚDĂ, feude, s. f. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Moșie, domeniu pe care vasalul le primea în stăpânire de la seniorul său, în schimbul anumitor obligații; fief. [Acc. și: féudă. – Var.: (înv.) feud s. n.] – Din it. feudo.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner
FEÚDĂ, feude, s. f. (În orînduirea feudală) Moșie, domeniu, provincie pe care vasalul o primea în stăpînire de la seniorul său în schimbul anumitor obligații și pe care o lucra cu țăranii iobagi. – Accentuat și: féudă. – Variantă: (învechit) féud (NEGRUZZI, S. I 273, BĂLCESCU, O. II 144) s. n.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner
