Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iaşi – d. 1 iulie 1891, Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric şi publicist românoriginar din Moldova, care a devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpuldomniei lui Alexandru Ioan Cuza, şi mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza şi Carol. A fost unul dintre cei mai influenţi intelectuali români ai generaţiei sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, şi-a început cariera politică în calitate de colaborator al prinţului Mihail Sturdza, în acelaşi timp ocupând funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi şi a publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri şi activistul Ion Ghica.A fost redactor şef al revistei Dacia Literară şi profesor al Academiei Mihăileane. Kogălniceanu a intrat în conflict cu autorităţile din cauzadiscursului inaugural cu tentă romantic-naţionalistă susţinut în anul 1843. A fost unul dintre ideologii Revoluţiei de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiţiei Dorinţele partidei naţionale din Moldova.După Războiul Crimeii, prinţul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă Steaua Dunării, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, şi l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieţii, la tron.Kogălniceanu a susţinut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boiereşti şi secularizarea averilor mănăstireşti. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moţiune de cenzură, care a declanşat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată deAlexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Naţional Liberal, dar mai înainte de a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoaşterea independenţei ţării. În ultimii ani de viaţă a fost o figură politică proeminentă, preşedinte al Academiei Române şi reprezentant al României în relaţiile cu Franţa.
