Temelia blocului
Seară de vară, frumoasă, cu stele mii ca niciodată sau ca nicând de serafice. Stau pe treptele din spatele blocului privind splendoarea ce minte de om n-a cuprins. Şi dincolo de albe stele licărinde începe uşor a picura ... plouă aproape stins şi încetul cu-ncetul se porneşte ploaia: ploaie curată de vară. caldă şi cadenţată.
Din mirosul şi sunetul proaspăt de picuri se simte un scâncet ... da, aud perfect. Mă ridic şi păşesesc după plânset ... ocolesc treptele şi merg uşor să nu pierd semnalul, legătura cu S.O.S.-ul ce apare intermitent.
Ajung exact la punctul de unde pornesc gemetele, îngenunchez ... surpriză! Ochi vii privesc ochii mei surprinşi: e Codi, căţeaua comunitară. Fată ... o mângăi pe cap. Imi dă voie. E bine pitită. E sub temelia blocului, cândva căsuţă pentru Tiţa - o altă căţea căreia îi găsisem stăpân.
Ploaia s-a oprit întocmai cum a venit. Ceru-i la fel ca mai acum câteva zeci de minute, doar temelia blocului e altfel: familie nouă de Codi adăposteşte.
