Amintiri
O mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o în casa strămoşească de la Islaz ,acolo unde eram la propriu înconjurat de natură .
O frumoasă amintire îmi deschide o filă spre trecutul meu , căci o frumoasă creatură mi-a ieşit în cale ca semn .Gărgăriţa , fiinţa necuvântătoare a lumii necuvântătoarelor , se aşezase pe umărul meu . Nu eram panicat , din contră ..eram mândru că din toţi prietenii cu caremă aflam , ea mă alesese chiar pe mine . Am privit-o , am admirat-o ..până când am luat-o în palmă , i-am spus să plece şi oriunde se va duce , până la următoarea aşezare , o voi urmări . Aşa s-a întâmplat . Am ajuns nu foarte departe , într-un luminiş . Acolo era un copil trist , cu larimi în ochi , suferind de singurătate ...dacă faptul că în prezent acel copil timid , singuratic , speriat de altădată este cel mai bun prieten al meu spune multe , atunci las prezentul să vorbească , sau să se înţeleagă de la sine .
Acea 'creatură va rămâne etern în sufletul meu , pentru că ea a întins o mână de ajutor amândurora . Iar acum o mai aştept odată , să mai facă o altă 'minune .
