Cu Dumneavoastra am invatat sa scriem , sa citim si sa gandim corect , dar lucrul cel mai important pe care l-am invatat a fost acela sa fim oameni adevarati in orice situatie.In viata sunt momente bune si mai putin bune.Eu am ajuns acum intr-unul din momentele triste ale vietii pe care mi-am propus sa-l depasesc fara lacrimi.Nu stiu daca voi reusi , pentru ca sufletul imi plinge si o lacrima va sta mereu sa cada cand ma voi gandi la Dumneavoastra .Se spune ca ‘marile dureri sunt mute'.Eu nu cred ca , daca plangi , suferi mai putin . Rana din suflet,ramane la despartirea de un om drag . Rana din sufletul meu nu se va vindeca niciodata . Va ramane o durere permanenta despartirea de Doamna invatatoare .
Ne-ati invatat sa fim tari si sa luptam cu greutatile vietii.Mi-am propus sa nu plang.Cum pot sa nu plang,cand ma gandesc ca din toamna nu veti mai intra pe usa clasei Doamna noastra cu zambetul bland si vorba calda.As vrea ca in toamna sa ma trezesc in ziua in care incepe anul scolar si sa aflu ca sunt clasa intai.As vrea sa raman mereu la varsta aceasta impreuna cu Doamna invatatoare.Nu gasesc cuvinte mai frumoase pentru a descrie ceea ce gandesc si simt despre Dumneavoastra.Poate ca lacrimile mele vor reusi sa spuna acest lucru.Sunt sigura ca veti vedea lacrimile mele si ale colegilor mei toata dragostea noastra,tot respectul si toate gandurile bune.Lacrimile noastre va spun : VA IUBIM SI VA MULTUMIM PENTRU TOT !...
