Genul
liric cuprinde totalitatea creatiilor literare in care sentimentele, trairile,
ideile autorului, sunt comunicate in mod direct, prin intermediul eului liric
si al elementelor de expresivitate.
Poezia
„Dorinta” de Mihai Eminescu se incadreaza in genul liric, respectand
trasaturile definitorii ale acestuia. (in
loc de „respectand trasaturile definitorii ale cestuia”, poti sa spui „avand in
vedere urmatoarele argumente”)
In primul rand, impletind tema
iubirii cu tema naturii, textul „Dorinta”, comunica direct sentimente provocate
de aspiratia spre o iubire implinita care sa devina eterna, asemenea vesniciei
naturii. Eul liric, aflat in ipostaza indragostitului nerabdator si visator,
este evidentiat prin urmatoarele marci lexico-gramaticale : pronume la pers.I
si II („-mi”, „-ti”), verbe la pers. I si II(„ridic”, „desprind”,
„alerg”,”cazi”). Acesta isi imagineaza clipa asteptata a posibilei intalniri cu
iubita, careia i se adreseaza direct, chemand-o („vino”) si pe care o asteapta
cu nerabdare si emotie puternica, in cadrul naturii, care participa si ea si îi
ocroteste.
In
al doilea rand, in text apar numeroase figuri de stil si imagini artistice care
confera expresivitate si sustin caracterul sugestiv al limbajului. Astfel,
personificarile „izvorul care tremura” , „flori infiorate”, incadrate in
imagini vizuale dinamice, auditive („ingâna-ne-vor c-un cânt”, „si in
bratele-mi intinse sa alergi”), umanizeaza cadrul de natura, care participa la emotie
si impartaseste trairile eului liric.
In
concluzie, textul „Dorinta” de Mihai Eminescu, apartine genului liric.
