Citind parabola semănătorului, am incercat sa intru in lumea acestei opere si am reusit.Am înțeles fiecare cuvânt magic, scris de semănătorul cuvintelor.
Semințele sunt oamenii,fapturile create de către marele Dumnezeu, iar semănătorul inteligent și binevoitor este însăși excelența Sa. Spinii e un mediu critic, supărat și invidios pe alte communități mai bune. Semințele care au crescut între mii de spini, nu au dat roadă, pentru că a interzis planta înțepătoare. Ele întotdeauna vor avea nevoie de pământ bun. Mediul de piatră se consideră perseverent, serios și dur, care nu are rădăcină. Acele semințe ce au crescut în locul pietros, nu au un viitor, deoarece nu au nici un început. Ele își uită intenționat patria și strămoșii. Ele au nevoie de statornicie pentru ca să aibă pe ce se sprijini. Mediul de drum nu a dat semințelor să crească din cauza că era schimbător. Deoarece comunitatea nu era favorabilă plantei, ea a fost impusă să fie aventuroasă și energică. Din text, am conștientizat că, pământul este cel care suporta si cerul este cel care acopera,dar cel mai importat am inteles ca noi ne decidem soarta pe pamint,noi alegem ce fel de saminte suntem si unde ne inradacinam locul. Semințele care au crescut acolo, au dat roadă, prin alte cuvinte, dind rezultate bune. Dar uneori, planta cu roade(omul destept si cu scces), trebuie mutată în mediul pietros,pentru a o apara pe un timp de dusmanii care incearca sa-i rupa radacinele de unde i-au crescut.
În cocluzie, omul este un puzzle, format din toate câte puțin, dar depinde de comunitatea și caracterul care îl dezvoltă.
