Lizuca se aseza, mahnita, pe un muschi in apropiere de o floarea-soarelui.Daca se va insera si se va rataci?
-Nu-ti fie teama, ii spuse o voce.
Lizuca se uita imprejur, insa nu observa nici tipenie de om.
-Cine esti? , intreba
-Eu sunt Sora-Soarelui, dupa cum vezi, eu luminez ca Soarele, petalele mele inchipuind razele acestuia.
-Atunci, buna ziua ! Dar nu stiu cum ma vei ajuta matale sa gasesc calea cea buna...
-Noaptea se va lasa repede peste intreg pamantul, iar eu nu am putere sa vorbesc decat ziua.Asadar, du-te degraba impreuna cu catelul tau si purcede pe o carare care duce in fata a 3 stejari mari si batrani. De acolo, nu mai e mult pana sa gasesti drumul, insa nu-l poti vedea noaptea, astfel te culci la dna Rachita.
-Iti multumesc foarte mult, Sora-Soarelui !
-Drum bun copila, spuse vocea sa, si fereste-te de pericole!
-Asa voi face. Hai, Patrocle, bunicii ne asteapta.
Astfel spunand, cei doi plecara bucurosi , iar floarea soarelui se uita in urma lor cu duiosie.
Sper ca te-am ajutat, am citit in urma cu mult timp Lizuca, dar inca mai tin minte cate ceva. Bafta!
