Nimic nu e mai spectaculos decat a fi o frunza. De la inaltime totul pare frumos, nu poti sa vezi lacrimile ce se scurg pe obrajii oamenilor, nu poti sa asculti strigatele de durere ce par melodii luate de vant, nu poti sa veyi ochii unui om atunci cand isi doareste sa numai existe.
Poate e mai bine asa, caci esti scutit de durere. Dar cateodata poate iti doresti sa simti mirosul oamenilor si sa auzi dulcele lor gals in timp ce murumura cuvinte stiute doar de ei.
Si mai e moartea, ce vine in fiecare toamna ca un pericol tacut, dar precis, ce te infasoara cu culori vii, pana ce numai ramane decat un trup mort din tine. Doar ca ei oameni sa se poata bucura la vederea culorilor mortii.
