Frunzele cad asemena ghiulelelor pe un camp de razboi... Ma uit pe fereastra si nu imi pot lua ochii de la frumusetea pamantului. Un covor in diferite nuante s-a asterunut in gradina mea. Totul e ca intr-un vis.
Nu ma pot abtine si, desi am multa treaba, ies afara. De um pun piciorul in prag, un miros dulce ma napadeste. Este mireasma copilariei, o stiu de cand m-am nascut: intr-o toamna calda, la mijlocul lui octombrie.
Ceva misca in spatele unui tufis. Cu coada zburlita, o pisica portocaie mi se arata. Ma aplec, o mangai si observ ca, pe zgarda, are o adresa. Nu e departe, e la cateva strazi distanta de casa mea. Hotarasc sa o duc la stapanul ei.
Pe masura ce inaintez pe strada, oranjul copacilor devine mai intesn. Vad oameni culegandu-si viile pline cu ciorchini negri ca pana corbului. Vad copii aruncandu-se in gramezile cu frunze greblate. Vad o pasune cu iarba inca verde, desi putin trecuta, ingalbenita.. Totul e atat de impresionant!
Ajung la casa cu pricina. Doamna careia i-am adus pisica se intampla sa fie profesoara mea de pian. Ma invita la un ceai, iar eu nu pot sa o refuz. Ne asternem pe terasa plina cu flori iar eu sorb usor din cana. Avea gustul toamnei, toamnacea magnifica, cea mai colosala pictura a naturii. Imi este clar deja. Toamna pe meleagurile noastre este cea mai deosebita!
