În ”Izvorul nopții”, poetul invocă, atât la începutul poeziei cât și la sfârșit (prin substantivul ”frumoaso”, respectiv ”lumina mea”) pe iubita sa. Sufletul poetului se umple de tristețe, gândul îi rămâne fixat către frumoasa sa iubită, căreia îi descrie obsesiv ochii ca fiind: ”așa de negri”, ”adâncii”, ”sunt izvorul”.
Dești sufletul poetului este plin de tristețe, de dezamăgire, de melancolie, poezia are o aură calmă, lină, relaxantă.
