Pic, pic, pic... Doar astea se auzea afară. Picăturile zburdalnice se împrăștiau peste tot. Ploaia devenea ca o cortină transparentă. Câte un fulger se strecura printre miile de picături de ploaie și lumina întreagul văzduh nohorât. Zgomote asurzitoare veneau din neștire, zguduiau atmosfera apoi plecau liniștite... urmând să vine altele și altele... Frunzele multicolore alergau prin aer de frica vremii, unele picau doborâte de spaimă, de neputință, altele rămâneau atârnate pe crengile golașe ale arborilor înzestrați de singurătate.
Ce zile mohorâte... Abia așteptam ca ploaia să fugă dintre noi și să răsară câteva raze răzlețe ale bietului soare, care stă ascuns de atâtea zile sub norii grei și înfuriați.
